Un român a inventat un nou cuvânt, folosit acum în toată lumea. La ce se referă termenul prezentat de analistul născut în Dumbrăveni

Un român a inventat un nou cuvânt, folosit acum în toată lumea. La ce se referă termenul prezentat de analistul născut în Dumbrăveni
Un român a inventat un nou cuvânt, folosit acum în toată lumea
Publicat: 12/09/2020, 09:50
Actualizat: 06/04/2021, 15:59

Un analist româno-american a inventat termenul de „micromobilitate”, care desemnează categoria de transport cu vehicule mici. Numele lui este Horace Dediu și este axat pe telefonia mobilă și, îndeosebi, pe compania Apple. Horace are 52 de ani. Acesta s-a născut în 1968 în Dumbrăveni. 

Horace Dediu, în vârstă de 52 de ani,  este cunoscut pentru analizele lui referitoare la strategia de business a Apple şi pentru predicţiile referitoare la evoluţia companiei. Ţine şi câteva podcasturi pe temele studiate de el.

Dediu s-a născut în Dumbrăveni, România, şi a studiat în Massachusetts după ce părinţii săi au emigrat în Statele Unite.

A absolvit ingineria computerelor la Tufts University, iar ulterior, un program MBA în administrarea afacerilor de la Universitatea Harvard.

În prezent Horace Dediu locuieşte în capitala Finlandei, Helsinki.

Un român a inventat un nou cuvânt, folosit acum în toată lumea

Ce înseamnă termenul de micromobilitate, inventat de Horace Dediu

Horace Dediu este cel care a inventat termenul de „micromobilitate”, care se referă la categoria de transport cu vehicule mici, uşoare, folosite de obicei cu viteze mai mici de 25 km/oră şi conduse de utilizatori – printre acestea se numără bicicletele – electrice sau nu, scuterele electrice, trotinetele etc.

Termenul a fost folosit pentru prima dată de el într-un discurs din 2017, la un festival tehnologic din Copenhaga – ideea acestuia poate fi asemănată cu microcomputing-ul, în care miniaturizarea modalităţilor de transport pentru călătorii pe distanţe scurte este similară cu miniaturizarea microcomputerelor în scopul folosirii personale.

Potrivit Business Insider, Horace Dediu a lucrat vreme de mai bine de opt ani la Nokia şi este fondatorul platformelor asymco.com şi micromobility.com.

„Acum sunt un analist care lucrează singur încercând să explice multe lucruri, cele mai multe dintre acestea fără succes”, se autodescrie el pe profilul personal de LinkedIn.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Râzi cu lacrimi. Val de glume după victoria lui Călin Georgescu
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce se întâmplă cu Voyager 1? Sonda interstelară a activat un instrument nemaifolosit de peste...